Ennio Morlotti (1910-1992) - Bosco

Litografie pe hârtie în 11 culori - Operă semnată de mână în jos la dreapta și numerotată în jos la stânga - cm.50x70 - anul 1991 - ediție limitată - exemplar care va fi expediat cu certificat de garanție X/L - fără ramă - condiții excelente - colecție privată - achiziție și proveniență Italia - expediere prin UPS - SDA - TNT - DHL - BRT.
Biografie
Ennio Morlotti, unul dintre principalii protagoniști ai poveștii artistice italiene și europene din a doua jumătate a secolului XX, s-a născut la Lecco, pe malul lacului Como, la 21 septembrie 1910, într-o familie în care tatăl era invalid de război iar mama era profesoară.
După ce a petrecut copilăria în școală într-un colegiu, unde, printre altele, excela în învățare, a început în 1923 să lucreze ca contabil într-o uleiărie, apoi până în 1936 ca funcționar într-o fabrică de pigmenți și muncitor într-o fabrică mecanică.
În ciuda condițiilor dure de viață din acei ani, s-a ocupat cu studiul artei antice în biserici și muzee, interesându-se și de artă contemporană, până ce a obținut ca privatist maturitatea artistică la Brera.
Mișcându-se din fabrică, s-a mutat la Florența și s-a înscris la Academie, unde, urmărit de Felice Carena, s-a licențiat cu o teză despre Giotto, obținând notele maxime.
În 1937, grație veniturilor provenite din vânzarea a trei picturi expuse la un concurs pentru peisajul leghic, a efectuat o călătorie la Paris unde a văzut operele originale ale îndrăgitelel Cézanne și Picasso.
În 1940 a intrat în grupul Corrente care se inspira din revista studențească „Corrente di vita giovanile”, îndrumată de Ernesto Treccani, urmând orientarea expresionistă franceze, de la Van Gogh până la Fauvismi.
În 1945 s-a căsătorit cu Anna iar anul următor s-a înscris în partidul comunist, aderat la el timp de șase luni; a fost un an dificil din punct de vedere economic, dar fructuos din punct de vedere cultural, deoarece a semnat Manifestul Realismului, a aderat la Fruntea Noilor Arte și a realizat prima sa expoziție personală la Galeria Il Camino din Milano. În acel an, datorită bursei de studiu obținute de la Lionello Venturi, ar fi putut locui la Paris timp de doi ani împreună cu Renato Birolli, însă după două luni s-a întors la Milano deoarece nu reușea să picteze; în ciuda acestui lucru își făcuse cunoștințe și vizitase studioul lui Picasso, întâlnit Braque, Dominguez, De Stael, Sartre și Camus.
A urmat apoi, imediat după XXIV-a Bienală de la Veneția (1948), unde a expus împreună cu toți artiștii Frontei Noi a Artei, unde s-a definit poziția Morlotti, care împreună cu Birolli s-a detașat de membrii „realiștilor” ai grupului.
Chiar în anii ’50 a produs unele dintre operele capitale ale artei informale, nu numai italiene, dar și europene, cu siguranță legate de experiența autorilor precum Wols, Fautrier, De Stael, dar și Pollock și De Kooning.
Bienala a găzduit operele sale de mai multe ori, în 1950, în 1952 împreună cu Grupul celor Opt, în 1954 cu o sală prezentată de Giovanni Testori (distrugând operele expuse imediat după), în 1962 câștigând premiul (ex aequo cu Capogrossi) acordat unui artist italian, în 1964 în cadrul secțiunii „Arta de azi în muzee”, în 1972 cu o sală personală, în 1988 cu alta personală în pavilionul dedicat Italiei și în secțiunea dedicată rassei „Fronte nuovo delle Arti la Biennale de 1948”.
În 1986 și în 1992 a fost invitat la Quadriennale Națională de Artă în Roma.
Cele mai importante expoziții retrospective de ultimul deceniu sunt cele din 1987 la Locarno și Milano, și din 1994 la Ferrara, realizate după moartea sa, survenită la 15 decembrie 1992 la Milano.