Emilio Isgrò (1937) - Sans titre

Cei mai experi­mentați colecționari și cunoscători vor observa o particularitate incredibil de rară în această operă a maestrului Emilio Isgrò, și anume această nuanțare a ștergerii, cuvinte lăsate parțial vizibile doar pentru cine este atent și curios.

Acesta este un trăsătură distinctivă pentru această serigrafie tipărită în doar 40 de exemplare, care o face unică în ciclul pictural al maestrului, care de obicei șterge cuvântul în întregime sau îl lasă vizibil, în vreme ce aici avem adăugarea „nuanțării ștergerii”.

Emilio Isgrò, prin ștergere, a fost un mare precursor al notificării despre devalorarea și decăderea cuvântului, a limbajului, a valorii pe care cuvintele o au, un fenomen pe care îl trăim astăzi mai mult ca niciodată.
Maestrul a început să denunțe în 1964 ceea ce este azi cotidian, probabil, observăm lipsa valorii cuvântului, înțeles ca obiect vehiculant idei, declinabil în toate formele sale, din dezbaterile televizate, în buletinele de știri tipărite, în răspândirea din partea mass-media și în societatea tot mai puțin cititoare pe care o construim.
Mai puține cuvinte, mai puțină cultură în circulație, dar acest lucru, dincolo de discursuri critice despre artă, ce presupune în societate?
Capacitatea de a raționa, și aș adăuga capacitatea de a raționa cu o gândire critică și proprie, este dictată de cantitatea și calitatea vocabularului pe care o persoană o are; nu putem gândi dincolo de cuvintele pe care le cunoaștem, așa cum nu se poate construi o casă fără toate materialele necesare, cu cât lipsește materialul cu atât casa va fi mai puțin completă, stabilă, realizabilă.
Limitând cuvintele, se limitează și conceptele pe care le poate crea cineva și capacitatea de a le exprima sau de a se exprima.
Înțelesul afirmației „mai puține cuvinte înseamnă mai puține gânduri”, lucrările lui Isgrò capătă o valoare extrem de înaltă la nivel cultural și artistic.
A ascunde cuvintele în spatele ștergerii este o modalitate pentru maestru de a trezi curiozitatea privitorului operei, o modalitate de a ne sfătui să mergem să explorăm sub cuvânt, să ne imaginăm ce s-ar fi putut afla în raport cu ceea ce este lăsat să fie citit „liber”.
Un proces conceptual, de descoperire, de investigație, de reflecție asupra cuvintelor și a aranjamentului lor, de parcă Isgrò ar fi să-și asume rolul pedagogic de învățător, precum și de intelectual.
Dar Isgrò nu este doar un „cadru didactic”, ci și creator de noi reguli sintactice și formale, inovator de povești noi, dar și un satirist atent; maestrul este ceea ce un intelectual ar trebui să fie, un „trezitor al conștiințelor”.
Prin urmare, Emilio Isgrò se situează în istoria artelor ca un paznic al cuvântului și, prin extensie, al culturii, un rol esențial de care avem nevoie tot mai mult.

Dimensiunile operei sunt de 80 x 60 cm.

Numărul tirajului ar putea să nu corespundă cu numărul fotografiei.

Sursa operei este Galeria Grafica Manzoni, care emite un certificat de autenticitate."