Franco Rognoni (1913-1999) - L’Arlecchino

Franco Rognoni
(MILANO, 1913 - 1999)

“ L’Arlecchino “

Tehnică mixtă pe hârtie aplicată pe pânză
Operă semnată

Operă rară din anii ’50/’60
Măsuri: 63 x 49 cm în ramă
Tabloul: 48 x 34 cm

Franco Rognoni s-a născut la Milano la 20 septembrie 1913 din Giuseppe și Giuseppina Carabelli, într-o familie din mica burghezie. Foarte tânăr își dezvoltă interesul pentru desen și pictură, iar ca adolescent frecventează școlile tehnice de țesut și apoi Școala superioară de Artă aplicată a Castello Sforzesco.
Criticul Raffaello Giolli este primul său susținător, o referință culturală importantă care îi permite lui Rognoni să deschidă noi orizonturi. Încă din 1934 colaborează ca desenator la reviste și ziare notabile, iar în 1938 expune pentru prima dată. Formația sa este influențată de artiști precum Sironi, de Pisis, Modigliani, în timp ce pasiunea pentru cărți îl apropie de soluțiile grafice și picturale ale expresionismului german.
Luino, pe Lacul Maggiore, îl găzduiește în timpul războiului și aici se concentrează asupra producției sale (care se îmbogățește prin gravuri și ilustrații), menținând o colaborare importantă cu multe periodice și contacte fundamentale cu editorii și colecționarii.
La începutul perioadei postbelice se întoarce la Milano iar în 1946 se căsătorește cu Mariuccia Noè, cu care va împărtăși toată viața interese culturale semnificative. În studioul din Lambrate nasc desene și picturi noi care dezvoltă temele fundamentale ale artistului și exprimă un limbaj personal antiacademic. Guido Ballo îl prezintă la Milano în 1953, într-o expoziție personală care evidențiază noi interese în critică. Patru ani mai târziu, Rai îi propune un proiect de scenograf-costumier, iar aceleași activități le va desfășura pentru Piccola Scala și Fenice din Veneția. Publicul și critica apreciază originalitatea interpretării spațiilor teatrale, aspecte care se toarnă în pictură prin folosirea unei îmbinări între decorare, ilustrație, grafică și scenografie. O combinație care se reflectă și în amestecul de ironie și dramă, cu un gust pe care nu este îndrăzneală să-l definim muzical. Și și prieteniile artistului prind în special aria literară și muzicală. Riccardo Malipiero, Vittorio Sereni, Piero Chiara, Dante Isella. Anii cincizeci sunt caracterizați prin legătura în exclusivitate cu Galeria dell’Annunciata din Milano și cu expozițiile organizate în toată Europa. Deceniul următor îl vede implicat în numeroase expoziții și în activitatea editorială, în timp ce patru mari tapise dedicate lui Ulisse sunt realizate pentru nava cosmică Michelangelo.
Între anii 70 și 80 atenția sa se mută asupra figurii umane, văzută cu conotații critice și sceptice, și a orașului, reprezentat tot mai mult ca un context străin. alături de această conotare apare o dimensiune visătoare, legată de memorie. Lacul, alt loc privilegiat al reprezentării sale și a existenței sale, care alternă între Milano și Luino, exaltă această dimensiune picturală ce fixează protagoniști suspendați între realitate și imaginație.
Ultimul deceniu, anii Nouăzeci, îl prezintă pe artist angajat în reprezentarea vitalității. Se acordă un spațiu amplu cromiei, într-o direcție picturală din ce în ce mai confesională mitteleuropeană, în semnul simbolismului și expresionismului.
Artistul a decedat la Milano la 11 martie 1999.

* Rama este atașată ca o omagiu amabil, reprezintă un element adițional operei de artă pe care o punem ca gest de curtoazie. Prin urmare nu se acceptă contestații privind eventualele daune de transport (deși foarte rare) care pot apărea doar la rama. Lucrările noastre călătoresc în siguranță totală cu ambalaje protecționale și profesionale și expediții asigurate