George Csato (1910 - 1983) - Composition

Georges Csato (1910 Budapesta - 1983 Paris 18e arondisment, Villa des Arts) de naționalitate maghiară.
Superbă lithografie în stare foarte bună, semnată cu creionul în jos la dreapta și numerotată în jos la stânga 141 / 150.
Proveniență Colecție privată, anii ’80.

Csató exprimă minunat spiritul avangardist al perioadei postbelice, având o existență remarcabilă. A avut norocul să întâlnească foarte devreme câteva dintre marile figuri ale culturii secolului al XX-lea. A crescut în Budapesta și a studiat la Școala de Arte Frumoase din Viena în 1929, apoi la Berlin alături de Archipenko, Kollwitz, Feininger și Klee.

Odată cu ascensiunea partidului naziștilor, Csató a părăsit Germania pentru Praga, împreună cu mai mulți artiști avangardi care împărtășeau aceleași idei, fugind de tirania culturală dominantă din Germania, în special Oskar Kokoschka cu care a lucrat între 1936 și 1938. Odată cu avansarea nazistă, s-a întors în Budapesta, unde în curând s-a trezit într-un lagăr de lucru. A supraviețuit unei serii de încercări extraordinare, printre care a reușit să scape, să se lupte cu partizanii, să fie capturat de ruși, dus într-un loc izolat și constrâns să deseneze un portret al lui Stalin. „În timp ce-l desenam, nu a rostit niciun cuvânt; a rămas așezat acolo fumând neîncetat. Singura mișcare pe care a făcut-a fost să-mi ofere o sticlă de vodcă și un pachet de țigări de deasupra mesei.

Când războiul s-a terminat în sfârșit, Csató s-a întors în Budapesta și și-a reluat pensula, dar Ungaria a căzut sub guvernul stalinist iar pictura abstractă, fiind strict interzisă, a plecat și a ajuns la Paris ca refugiat unde va trăi restul vieții sale.

Lucrarea îndrăzneață și provocatoare a lui Csató a fost bine primită în Paris iar în 1948 Jean Cocteau i-a organizat o expoziție la Librăria Paul Morihien.

El s-a impus rapid printre avangarda pariziană, participând la cele mai radicale saloane precum Salonul Realităților Noi (Salon des Réalités Nouvelles), Salon Comparaisons, și realizând numeroase expoziții remarcate, în special: Galeria Silvagni, 1951; Galeria de Berri, 1954; Galeria Fürstenberg, 1956; Galeria Mariac, 1959; Galeria di Meo, 1962.

În anii ’70, a câștigat recunoaștere internațională expunând cu succes în Londra, New York, Sydney, Melbourne, Amsterdam, Bonn și în Canada.

Opera artistului este în prezent reprezentată în mai multe colecții publice majore, printre care Muzeul de Artă Modernă al municipiului Paris; Biblioteca Națională; Marseille; Muzeul de Artă Modernă, Bogota, Columbia; Galeria Mendel, Canada.