Aligi Sassu (1912-2000) - La grande meretrice

ALIGI SASSU (1912-2000)
La grande meretrice, 1982

Litografie în patru culori (portocaliu, carmin, brun, roz)
cm 55x39 (vizibil)
măsură cu rama cm 62x77
Operă în condiții bune, cu CADOU rama (cu unele semne ale trecerii timpului - fără reclamații pentru ramă, este cadou)

Semnătură și numerotare (Eșemplar P.A.) la față
Ștampilă uscată a artistului și a Editurilor Torcular
Va fi ambalată și expediată cu grijă.

Bibliografie
1984 Aligi Sassu. Catalogul operei gravate și litografiate, 1984, îngrijit de Paolo Bellini cu introducere de Erich Steingräber, Giorgio Mondadori & Associati, rep. 589
Tipograf: La Tavolozza, Milano
Editore: Torcular, Trezzano sul Naviglio
Opera inițial parte a volumului „Apocalisse” conținând o aquaforte și 6 litografii ale lui Aligi Sassu


Aligi Sassu s-a născut la Milano la 17 iulie 1912 din Lina Pedretti, originară din Parma, și din Antonio Sassu, unul dintre fondatorii Partidului Socialist din Sassari.
În 1921 familia se mută la Thiesi, Sardinia, și rămâne acolo trei ani, perioadă scurtă dar fundamentală pentru impresiile ce au pătruns în sufletul artistului.
Aici are loc întâlnirea cu caii și cu culorile puternice ale peisajului mediteranean. Întors la Milano, se entuziasmează citind reviste și texte futuriste, interes insuflat în el de tată, care l-a dus încă la doar șapte ani în 1919 să viziteze prima expoziție colectivă a futuristilor la Cova.
Nu este însă primul contact cu acel curent, datorită prieteniei ce lega tatăl său de Carlo Carrà. Tocmai în acea perioadă își încercă pentru prima dată culorile.
În 1925 este forțat de dificultățile economice ale familiei să părăsească școala și să lucreze ca ucenic într-o tipografie, Pressa; în anul următor lucrează ca ajutor al unui decorator cartierului. Însă reușește să își termine studiile la seral.
În 1927 cumpără „Pittura scultura futuriste (dinamismo plastico)” de Boccioni, artist de care are ocazia să admire unele opere la Fedele Azari, pe care le avusese momentan în custodie pentru o expoziție.
Aligi Sassu. Tema sacrului, o constantă viitoare a tematicii lui Sassu, îi este inspirată atât din reflecții personale, cât și din prezența la Milano a Persico. În acest prim exemplu pictural găsim la masă alături de Hristos personaje îmbrăcate în costume moderne: sacouri cu cravată, pulovere cu cămașă și păr tuns. De asemenea peisajul ce se zărește dincolo de cele trei arce ale pereții din fundal este modern. Noul cartier urban cu casele sale de structură rațională, adesea tencuite în culori vii, apare în tablou pentru a mărturisi noua formă a „orașului care urcă”, subiect tipic futurismului în jurul anilor 1930

Împreună cu Bruno Munari află că Filippo Tommaso Marinetti ar fi avut întâlnire cu tineri artiști la Hotel Corso; el se prezintă astfel aducând desenele despre Mafarka futuristul, operă a lui Marinetti însuși.
Seara următoare, în timpul unei manifestații, Marinetti îi indică ca „două tinere promisiuni ale artei italiene” și în 1928 îl invită pe Sassu să trimită două opere la Bienala de la Veneția: Nudo plastico și Uomo che si abbevera alla sorgente.
La 31 martie același an Sassu semnează împreună cu Munari manifestul picturii Dinamismo e riforma muscolare, rămânând inedit până în 1977.
În ’29 se înscrie la Academia de Brera; aici cunoaște Lucio Fontana cu care va lucra ani mai târziu la Albissola.
După doi ani este nevoit să părăsească Academia din motive economice, frecventează astfel Academia Libera înființată de directorul Galeriei din Milano, Barbaroux, care permite lui Sassu și altor artiști aflați în imposibilitatea de a se întreține accesul la cursuri Brera furnizându-le cavalete și modele în schimbul unui tablou pe lună pentru galeria sa.
Dar această academie are viață scurtă și Sassu își continuă activitatea într-un studio închiriat în Piazza Susa alături de Manzù.
În 1929 expune în două expoziții colective la Milano.
Este perioada în care, în antiteză cu Novecento, apar Cicliștii și Umanii roșii, rezultat din pasiunea maestrului pentru Masolino și Beato Angelico.
În 1932 expune împreună cu alți artiști la Galeria Milion și, datorită interesului stârnit de această expoziție, este publicat de Sandro Bini primul text despre munca lui Sassu.

Toamna anului 1934 pleacă la Paris și petrece acolo trei luni.
Aici vizitează un muzeu al lui Matisse și studiază la muzeu opera marilor artiști cum ar fi Gericault, Cézanne, impresioniștii dar mai ales Delacroix, despre care citește jurnalele la biblioteca Sainte Geneviève.
Acest prim voiaj în Paris consolidează în Sassu marea lui iubire pentru pictura franceză a secolului al XIX-lea și îi lasă în ochi lumina numeroaselor cafenele ce vor deveni teme frecvent frecventate de el.
Subiectele sunt acum preluate din realitate în fața aspectelor lor sociale și din mit, adesea citit în cheie simbolică.
În 1935 se întoarce la Paris. În acest al doilea ședere, pe lângă dragostea pentru artă și cultură, crește angajamentul său politic.
Manifestă de fapt poziția sa antifranșistă cu Fucidarea Asturiilor (Fucilación de las Asturias).
Și tot în această perioadă a războiului civil spaniol lucrează activ împotriva fascismului.

Întors la Milano, participă la acțiuni de tulburare antifascistă și la difuzarea tipăriturilor clandestine. Împreună cu De Grada avea chiar contacte cu grupuri antifasciste peste hotare. Cu ocazia înfrângerii trupelor lui Mussolini în bătălia de Guadalajara, pregătește împreună cu De Grada un manifest care elogiază insurecția, convins că aceasta s-ar putea ridica și în Italia.
Dimineața zilei de 6 aprilie 1937 poliția OVRA, care îl supraveghea de mult, îl caută acasă și în atelier, găsind schița manifestului și hârtia pentru tipărit.
Sassu, arestat sub acuza de complot, este închis la închisoarea San Vittore și, după șase luni, în urma interogării, este transferat la Roma la Regina Coeli cu acuza de subversiune a ordinii de stat și condamnat la zece ani de închisoare. Sunt luni de criză severă, determinate în principal de imposibilitatea de a se dedica studiului și picturii.
Doar când este transferat la Fossano, aproape de Cuneo, în octombrie 1937, i se permite să scrie și să deseneze. Realizează astfel peste patru sute de desene, din care nu i se ia nimic, în mare parte portrete ale deținutilor și desene mitologice.

Între timp tatăl solicita lui Marinetti și lui doctorul Veratti, amândoi pe placul dictatorului, să intervină pentru fiu: la 27 iulie 1938 i se acordă grația regală.
Rămâne însă sub supraveghere specială, condiție care nu îi permite să frecventeze spații publice și cu atât mai puțin să își expună operele.
Cu toate acestea continuă să picteze opere de opoziție precum Spania 1937 și Moartea lui Cezar, ideată deja în vremea încarcerării.
În timpul detenției sale, la Milano apare Corrente.
Sassu, fiind sub supraveghere specială, a trebuit să aștepte martie ’41 pentru a organiza o expoziție personală în Bottega di Corrente. Acolo expune pentru prima dată Umanii roșii.
spre sfârșitul anului ’44 trăiește în Zorzino, lângă Lacul Iseo și aici, după ce a colaborat cu partizanii de la Montagna, trăiește primele zile ale eliberării în 1945.
După toate aceste evenimente care l-au ținut departe de ei, se întoarce la Milano.

În 1947 se mută la Castel Cabiaglio, în provincia Varese.
În ciuda crizei grave din acei ani, lucrează intensiv și experimentează tehnici noi. Pictează în special Cafenele și tablouri sacre.
La Castel Cabiaglio Sassu mergea împreună cu De Tullio pentru a lucra într-o veche fabrică de ceramică din localitate, născându-se astfel aproximativ o sută de ceramică.
După scurt timp însă este nevoit să părăsească locul și decide să reia contactele cu Tullio Mazzotti care îl invită să lucreze la el în Albissola.
Aici își face prieteni cu mulți artiști aflați acolo pentru același motiv și lucrează alături, încercând noi moduri de a combina formă și culoare.
Este anul 1954 când împreună cu Mazzotti și Fabbri se deplasează la Vallauris și îl întâlnește pentru prima dată pe Picasso, care în acel timp lucra acolo. Îl întâlnește din nou după doi ani la La Californie, unde Picasso îi arată studiile sale în lemn pe care mai târziu le va expune la Muzeul de la Antibes.
În 1964 începe perioada spaniolă; Sassu cumpără o casă în Mallorca, în Cala San Vicente. Așa începe ceea ce Dino Buzzati a numit a doua lui tinerețe.
Se nasc Tauromachile și peisajele insulei, alte subiecte, cum ar fi tematica mitologică, sunt re-interpretate și aprofundate; artistul cunoaște de asemenea o nouă tehnică, acvrylicul, care îi permite să creeze culori mai vii și mai luminoase, cum sunt cele ale Mallorcaului, trăită de maestru ca o a doua Sardinie.
Începând din acel an trăiește între Mallorca și Italia, iar în 1967 se mută la Monticello Brianza.
În ’73 se ocupă de scene și costume ale Vesparilor sicilieni pentru redeschiderea Teatrului Regio din Torino și i se dedică o sală în Galeria de Artă Modernă din Vatican.
În 1976 realizează două mozaicuri pentru Sfântul Andrei din Pescara, iar în ’77 expune la Rotterdam, Toronto și Mallorca, unde părăsește Cala San Vicente pentru a se muta puțin mai departe, la Pollença în Can Marimon.
În 1981 se mută din Monticello la Milano, pe strada Brera.
În ’82 i se atribuie recunoașerea „Oamenii care au făcut marea Milano” și își prezintă cele douăzeci și opt de acuarele din 1943 ilustrând Promisiunea cuplurilor.
În 1984 are loc montarea unei expoziții retrospectivă la Palazzo dei Diamanti din Ferrara, unde expune o sutăunusprezece opere. Expoziția este apoi transferată la Roma, în Castelul Sant’Angelo.
Tot în același an are loc însă și o altă mare retrospectivă a maestrului, cea amenajată la Palazzo Reale din Milano cu două sute șaptezcizeci și patru de opere.
Alte expoziții au loc în acel interval La Sevilla și în Germania, în anul următor la Madrid și în Canada, unde o expoziție itinerantă despre Promisiunea cuplurilor este prezentată la Toronto, Montreal și Ottawa.
În 1986 expune la Palma de Mallorca, la a XI-a Bienală de la Roma, la Triennale din Milano și la Casa del Mantegna din Mantova. Își încheie cele o sutruzezecisi [treizeci] de lucrări pe cele 113 tablouri despre Divina Commedia, trei dintre acestea fiind cumpărate de Muzeul Puskin din Moscova.
La München, Germania, este amenajată de asemenea o mare retrospectivă cu opere din 1927 până în 1985.
În 1992, optzeci de picturi compun o expoziție itinerantă în America de Sud, care călătorește între Sao Paulo, Bogotá și Buenos Aires.
În 1993 finalizează Imitul Mediteranei, mural ceramic de 150 de metri pătrați pentru noua sediu a Parlamentului European la Bruxelles.
Anul următor prezintă Manuscriptum, o mapă cu imprimeuri destinate expoziției itinerante în Suedia „Podurile lui Leonardo”.
În ’95 expune la Galeria de Artă Modernă și Contemporană din Bergamo și este făcut Cavaler al Ordinei Marelui Crin de către Președintele Republicii.
În ’96 se naște darul către orașul Lugano a trei sute șaizeci și două de opere realizate între 1927 și 1996; se înființează astfel Fundația Aligi Sassu și Helenita Olivares, care organizează în 1999 un expoziție despre Futurism, în 2000 despre Primitivism, în 2001 despre Umanii roșii până la cea din 2003 dedicată realismului lui Sassu.
La 17 iulie 1999, cu ocazia împlinirii vârstei de 87 de ani, se inaugurează o mare retrospectivă la Palazzo Strozzi din Florența.
Exact într-un an mai târziu, în seara de 17 iulie 2000, Aligi Sassu moare în casa sa de la Can Marimon, în Pollença.
În același an operele sale ceramice sunt expuse într-o expoziție la Muzeul Internațional de Ceramică din Faenza, apoi transferate la Muzeul de Ceramică „M. Trucco” și la Muzeul de Arte Contemporane din Albissola, iar în Besana Brianza este înființată Asociația Culturală Amici dell'Arte di Aligi Sassu, care, printre diversele inițiative, a organizat în 2001 prima retrospectivă dedicată sculpturii maestrului, în 2003 expoziția Picasso Fontana, Sassu. Arte ceramice din Albissola până la Vallauris și în 2005 Cenacolul verde. Cassinari, Migneco, Morlotti, Sassu și Treccani în Brianza.
La 14 decembrie 2005 Șeful Statului, Prof. Carlo Azeglio Ciampi, i-a conferit Maestrului diploma de merit de Clasa I (Medalia de Aur) pentru educație, cultură și artă pentru anul 2005. Această încredințare este acordată persoanelor care au acumulat titluri cu opere de valoare recunoscută în domeniul Educației, Școlii, Universității și Cercetării și, mai general, în răspândirea și înălțarea culturii.

Text îngrijit de Natalia Sassu Suarez