Antonio Morato (1903–1989) - Composizione con Volti 2

AUTOR

Antonio Morato (Este, 17 martie 1903 – Padova, 13 martie 1989) s-a format în efervescenta Padova a anilor ’20, în afara traseelor academice tradiționale. Inițial apropiat de orientările „Novecento”, s-a remarcat printr-o sensibilitate figurativă pregnantă, întemeiată pe o adeziune instinctivă la realitate. Îi plăcea, de fapt, să-i definească pe artiști drept „animale cu ochelari”, capabile să surprindă din timp ceea ce plutește în aer. În primele sale pânze, dedicate naturilor statice, măștilor și peisajelor, a îmbinat un spirit popular autentic cu o grijă extremă pentru formă și compoziție.

În perioada postbelică, limbajul său a evoluat, asimilând descompunerile spațiale picassiene și cromatismul lui Matisse, pentru ca, începând de la sfârșitul anilor ’50, să ajungă la o producție mai intimă și mai lipsită de iluzii. Ferindu-se de mode trecătoare, etapa sa târzie a căpătat accente mai introspective: cântecul idilic primitiv al peisajului venet a făcut loc unei picturi care exprima o vădită neplăcere față de înaintarea urbanizării și a civilizației industriale. Astfel, subiectele sale tipice au fost redate printr-o tratare cromatică mai austeră și esențială, culoarea păstrându-și rolul central în construirea volumelor.

Din punct de vedere tehnic, pe lângă faptul că era un pictor de șevalet talentat, capabil să treacă de la ulei la pastel, Morato a fost și un excelent pictor de fresce. Printre cele mai prestigioase lucrări publice ale sale se numără decorațiunile din „Sala studentessei” de la Palazzo del Bo și ciclurile de fresce, printre care „Via Crucis”, din biserica padovană Sacra Famiglia (1939-1940). Astăzi, lucrările sale, mărturie prețioasă a întregului parcurs al evoluției sale stilistice, sunt păstrate și valorificate în colecțiile civice ale orașului Padova și fac parte din colecții private prestigioase, confirmând importanța acestui interpret original și solitar al artei venete din secolul al XX-lea.

DESCRIERE

„Composizione con Volti 2”, ulei pe pânză, 84x104cm cu ramă, 80x100cm doar pânza, 1971, semnătură și dată în marginea inferioară.

Lucrarea pune în scenă o coralitate teatrală magnetică, filtrată prin enigma măștii. În stânga se distinge, în plină lumină, figura unui Pierrot cu tunică albă și nasturi negri, surprins cu capul înclinat și mâinile duse la piept într-un gest de uimire. În jurul său, în registrul superior și de-a lungul laturii drepte, se află un grup de cinci personaje cu chipuri severe, sculptate ca niște măști tragice, unite în centru de o împletire densă de mâini mari întinse, care converg spre un viu nucleu circular galben și roșu, centrul simbolic al reprezentării.

Structura compozițională opune expansiunea luminoasă a lui Pierrot solemnei dispuneri verticale a busturilor din fundal, găsind în gesturile ritmice ale mâinilor o puternică direcție dinamică. Tușa, densă și viguroasă, sculptează volumele prin planuri fațetate și trăsături incisive. De o importanță deosebită sunt construcția și armonia cromatică, în care culoarea însăși generează structura plastică și profunzimea: o țesătură vibrantă de verde turcoaz și smarald învăluie personajele ca o aură unificatoare, contrapunctând albul cretos al veșmântului din stânga și tonurile calde de brun, carmin, ocru și violet ale tunicilor. Pe acest fond se desfășoară polifonia chipurilor — în nuanțe de la ocru la ciclamen, de la azuriu la verde măsliniu și până la purpuriu — care dialoghează cu strălucirea solară a inelului central, într-o partitură tonală de un echilibru formal rar întâlnit.

Datată 1971, pictura aparține pe deplin perioadei târzii, mai intime și mai lipsite de iluzii, a lui Antonio Morato. Lecția europeană asimilată în perioada postbelică — evidentă în descompunerea plastică de sorginte picassiană a chipurilor-măști și a mâinilor expresive, precum și în libertatea tonală care amintește de Matisse — ajunge aici la o sinteză austeră și esențială, care păstrează culoarea drept reper absolut în construirea volumelor. Departe de mode trecătoare, Morato reînnoiește tema măștilor, atât de dragă lui, confirmându-se drept acel „animal cu ochelari”, înzestrat cu receptivitate instinctivă, capabil să surprindă din timp neliniștile care plutesc în aer și să traducă comedia umană într-o viziune picturală intensă.

RAPORT DE STARE

Starea generală este bună. Lucrarea este intactă în toate părțile sale, cu cromatismul și tușa vii și bine lizibile. Rama este oferită cadou.

Fotografia picturii inserate într-un decor a fost generată cu ajutorul inteligenței artificiale și trebuie considerată pur ilustrativă. Sunt relevante doar fotografiile rămase, care redau fidel obiectul și caracteristicile sale, atât generale, cât și de detaliu.

Expediere cu urmărire și asigurare, cu ambalaj adecvat.