Sylvain BARBEROT - Skull #2

Înghețarea a ceea ce urmează să vină
Aici și în această operă, dacă timpul este înghețat prin utilizarea craniului ca suport atemporal, imutabil și înghețat, pielea care îl acoperă, însă, pare să curgă fără oprire. Temporalitățile se confruntă iar întunecarea ideii despre moartea pe care ne-o formăm se pliază sub luciul acestui material, care se apropie de ceramică. Acest material reflectă lumina la fel ca acele foițe aurii cu aur fin care transportă obiectul dincolo de timp.
O operă de artă este, prin însăși esența ei, o vanitate. Reflectă dorința artistului de a se obiectiva pentru a supraviețui timpului și răspunde vanității ideii artistului demiurg. Memoria nu este fixată; rămâne de venit, fără a se ancora vreodată într-un infinit. Dispariția ei este singura sa cale de scăpare.
Artiste international dont le travail repose sur la dichotomie qui existe entre la mémoire et l’oubli. La mémoire est à mon sens l’élément indispensable qui lie notre corps au monde. Cependant, et alors que notre culture s’efforce de graver l’histoire au burin, je m’évertue d’inhiber, de déstructurer, voire d’effacer ma propre mémoire. Vaste entreprise que l’exercice de l’oubli… Le corps n’est que le support de cette mémoire dont il est dépendant, voire nécessiteux. Elle le construit, le modèle et le transforme. Et si l’anamnèse se traduit du grec comme la remontée du souvenir, pour ma part je la traque pour mieux m’en séparer.