Pablo Palazuelo - Sigilla

Litografie de Pablo Palazuelo (* 1927 † 2003. Madrid) intitulată „Sigilla”
Această lucrare aparține seriei „Emblema”, creată de Palazuelo în 1980.
Semnat pe placă de către artist.
Editată de Maeght. Imprimată de Arte Paris * Ediție epuizată *
Realizată pe hârtie Arches de înaltă gramaj, cu marca de apă caracteristică.
Include Certificat de Autenticitate (COA).

ULTIMELE EXEMPLARE

Dimensiuni: 80 x 58 cm
Anul: 1980
Ediție: 3000 ex.
Stare: Excelentă (această lucrare nu a fost niciodată înrămată sau expusă și a fost păstrată întotdeauna într-un dosar profesional de artă, fiind astfel în stare perfectă).
Proveniență: Colecție privată.

Lucrarea va fi manipulatată și ambalată cu grijă într-un pachet de carton reforțat. Expedierea va fi certificată cu număr de urmărire.

Transportul va include, de asemenea, o asigurare de transport pentru valoarea finală a lucrării, cu ramburs integral în cazul pierderii sau deteriorării, fără costuri pentru cumpărător.

(*) Pablo Palazuelo a studiat arhitectura la Madrid și la Royal Institute of British Architects din Oxford. Din 1939 s-a dedicat exclusiv picturii. După ce a cultivat pe scurt un stil neocubist, continuator al lui Picasso și Braque, a început să se intereseze de opera sculptorilor precum Naum Gabo și Anton Pevsner și de pictura lui Paul Klee, care l-a influențat profund.
Primele sale desene abstracte se bazau pe observarea structurilor naturale, precum cristale de zăpadă, examinări microscopice ale celulelor sau fotografii aeriene; căutarea structurilor geometrice și a proporțiilor lor matematice va caracteriza opera lui Palazuelo pe tot parcursul carierei sale.
În 1948, s-a instalat în Pavilionul Spaniol de la Cité Universitaire din Paris, unde a coincis cu Chillida.
Prima sa expoziție individuală a avut loc la Galeria Maeght din Paris în 1955. Ulterior, a expus în principalele muzee europene și americane, precum Guggenheim din New York, Carnegie International din Pittsburgh sau Muzeul de Artă Modernă din Paris.
În 1954 a început să dezvolte o fațetă sculpturală care a atins apogeul în decada anilor 70. În timp, geometria sa a devenit mai dinamică și mai flexibilă, iar ritmul s-a accelerat: fragmentarea produsă pe suprafață generează o rețea de linii drepte și întrerupte și apare o structură de cristalizări.
În 1969 s-a întors în Spania, unde și-a stabilit studioul definitiv. A fost distins cu Medalia de Aur a Artelor Frumoase în 1982. În 2004 a primit Premiul Velázquez al Ministerului Culturii din Spania.