Egiptul Antic, Ptolemaic Lemn Statuetă de doliu Nephthys. Licență de export în Spania. - 270 mm

Statuetă de doliu Nephthys
Lemn și gesso
CULTURĂ: Egipteană, perioadă ptolemaică
PERIOADĂ: Secolele IV - I î.Hr.
DIMENSIUNI: 270 mm x 90 mm x 105 mm
CONDIȚIE: În condiție bună
PROVENIENȚĂ: Colecție privată olandeză, J.D., achiziționată în anii 2020 de la un dealer de antichități olandez.
PARALEL: Muzeul Metropolitan de Artă, Numărul obiectului 12.182.23a

Include Certificat de Autenticitate și licență de export a Uniunii Europene

Dacă plasați o ofertă în afara Uniunii Europene și câștigați obiectul, trebuie să solicităm o nouă licență de export către țara dvs., iar livrarea va întârzia între 3 și 5 săptămâni.

În perioada ptolemaică (305–30 î.Hr.), Nephthys — sora lui Isis, Osiris și Seth — și-a păstrat rolul tradițional de zeiță funerară și jelitoare divină. Cunoscută ca Nebet-Het în egipteană, ceea ce înseamnă „Doamna Incintei”, era strâns asociată cu moartea, protecția și momentul de tranziție între viață și viața de apoi. Împreună cu sora sa Isis, era una dintre cele două jelitoare divine care lamentau moartea lui Osiris și reconstituiau magic corpul său. În epoca ptolemaică, când religia egipteană devenea din ce în ce mai formalizată și ritualizată, reprezentările Nephthys jelitoare au devenit frecvente pe pereții templelor, sarcofage și papirusuri funerare, subliniind importanța sa în asigurarea învierii pentru cei decedați.

Iconografic, Nephthys era adesea reprezentată stând sau aplecată la capul sicriului, cu brațele ridicate într-un gest de jale sau cu mâinile așezate pe cap în poziția tradițională de doliu. În arta ptolemaică, ea apare frecvent însoțită de Isis, care stătea la capătul sicriului, creând o compoziție echilibrată și protectoare. Prezența lor nu era doar simbolică, ci și magică: împreună invocau renașterea lui Osiris — și, prin extensie, a fiecărui decedat care spera la viața eternă. Aceste reprezentări erau sculptate sau pictate în temple dedicate lui Osiris și în morminte private pentru a asigura trecerea în siguranță a decedatului în viața de apoi.

Din punct de vedere textual, perioada ptolemaică a văzut continuarea utilizării și adaptării liturgiilor funerare care invocau pe Nephthys. Așa-numitele Plângeri ale lui Isis și Nephthys erau recitate în timpul ritualurilor din temple și ceremoniilor funerare, chemând zeitatea să se ridice și să trăiască din nou. Aceste cântări erau considerate suficient de puternice pentru a reînvia morții, consolidând rolul lui Nephthys atât ca jelitoare, cât și ca revigoratoare. Vocea ei, alături de cea a lui Isis, era cheia ritualului pentru a transforma moartea în viață nouă. În papirusurile magice ale perioadei, Nephthys putea apărea și ca o zeiță protectoare invocată împotriva forțelor răului care ar putea pune în pericol sufletul celui decedat.

Persistența lui Mourning Nephthys în perioada ptolemaică ilustrează modul în care conceptele religioase tradiționale egiptene au supraviețuit și chiar au înflorit sub dominația străină. În timp ce influența greacă a introdus noi stiluri artistice și un sincretism teologic, rolul lui Nephthys ca jelitoare și protectoare a morților a rămas neschimbat, demonstrând reziliența credinței funerare egiptene. Pentru egiptenii ptolemaici — atât nativi, cât și elenizați — Nephthys era un garant al ordinii cosmice, asigurând că moartea nu reprezintă un sfârșit, ci o tranziție. Imaginea ei, stând la capătul sicriului, simboliza continuitatea cu tradițiile milenare și oferea confort că defunctul se va alătura lui Osiris în ciclul etern al renașterii.