Franz Borghese (1941-2005) - Pugni nudi

Autor: Franz Borghese

Tehnică: Gravură color

Tiratura : XIV / XXV

Dimensiune: cm 100 x 50

Pumni goi


FRANZ BORGHESE (1941-2005)

Pictor, sculptor și scriitor, Franz Borghese s-a născut la Roma pe 21 ianuarie 1941.

Pictează încă din copilărie, în anii liceului de artă de pe strada Ripetta, unde are norocul de a avea profesori de excepție precum Domenico Purificato, Giuseppe Capogrossi, Umberto Maganzini și Giulio Turcato.
La sfârșitul anilor ’50 frecventa via Margutta și în 1961 a deschis un studio cu Sebastiano Sanguigni. Anul următor, și-a mutat studio-ul în via Pompeo Magno, în cartierul Prati, unde a rămas timp de zece ani.

În 1964, a fondat grupul și revista omonimă Il ferro di cavallo, la care au colaborat intelectuali și artiști ai epocii.

În 1967, împreună cu câțiva dintre ei, precum Daniela Romano și Giorgio Fasan, realizează filmul-pictură experimental La grande mela, care, în cheie neoexpresionistă, povestește despre societatea consumului, alienările sale și posibilele alternative. Filmul este proiectat la a XI-a ediție a Festivalului celor Două Lumi de la Spoleto.

În 1968, își prezintă prima expoziție personală pe strada Margutta din Roma, într-o galerie pe care o deschide el însuși cu ajutorul prietenilor. Aici expune marele tablou În moartea lui Luther King. Această primă expoziție nu are succes, dar în seara închiderii intră jurnalistul sportiv Ennio Viero, care va deveni primul său colecționar. Un alt dintre primii săi admiratori va fi tipograful Bruno Fogar, iar galeriștii americani T.W. Burger îi organizează o expoziție personală la Chicago.
Tabloul Le ombre este expus la a VI-a Expoziție de Artă Figurativă din Roma și Lazio la Palatul Expozițiilor, în timp ce Pinacoteca Comunale di Roma achiziționează o lucrare a sa.
La sfârșitul anilor ’60, introduce în poezia sa satira și sarcasmul: abandonează tonurile întunecate și profunde și începe să descrie personaje ale micii burghezii din primii ani ai secolului al XX-lea. Dezvoltă astfel un limbaj nou, care evocă paralele cu George Grosz, Otto Dix, James Ensor, Mino Maccari și Heinrich Hoerle. Astfel, în 1970, la galeria Il Calibro din Roma, prezintă o serie de picturi pe tema Procesul burgheziei.

Începe să frecventeze Caffè Fassi, unde se întâlnește cu Agostino Agostini și alți jucători de șah ca el, care vor deveni protagoniști ai multor opere ale sale.
Expoziție pentru prima dată la Milano, la galeria Il Cannocchiale din via Brera. Cu această ocazie, Dino Buzzati îi dedică o recenzie în Il Corriere della Sera.
În acești ani, este profund influențat de Bosch și Brueghel, dar și de Jaques Callot, de la care împrumută anumite soluții prospetice originale. În I duci regăsim pe Piero della Francesca; îl interesează în continuare Goya pentru marile sale compoziții corale și pentru modul crud de a reprezenta violența, precum și pe Grosz și Dix, cu siguranță, pentru reprezentarea tragică și acerbă a societății. Printre contemporani, apreciază pe Longanesi și Maccari.

În 1974, la galeria Palmieri din Milano, își expune pentru prima dată Nave dei folli. Acolo îl cunoaște pe Salvatore Fiume (link către pagina lui Fiume), care cumpără două dintre operele sale și cu care, în anul următor, la Canzo, în provincia Como, va realiza un mare tablou realizat de doi artiști (La condanna di Cristo), destinat Muzeelor Vaticanului, care va fi expus timp de o lună și la galeria L’Isola din Milano. În acea perioadă, Franz Borghese se mută pe strada della Scrofa, în centrul istoric al Romei, care va deveni fundalul mai multor opere ale sale. În 1976, realizează aproximativ o sută de desene satirice despre militarism, colectate în cartea W la Guerre, prezentată într-o expoziție itinerantă care a trecut prin Perugia, Milano, Roma, Napoli, Avellino și Bari.
Anii continuă cu expoziții în Italia și în străinătate, iar în 1986 are loc marele eveniment expozițional public la Muzeul Național de la Castel Sant’Angelo, curat de Carmine Benincasa, cu opere realizate între 1969 și 1986. În sediul Brerarte din Milano, este prezentată o monografie editată de Giorgio Mondadori, cu o prefață de Giorgio Bocca.
Anul următor, Franz Borghese semnează coperta revistei Arte din februarie cu lucrarea Mai ușor decât aerul și își reia studiile pentru ciclul de picturi Cariera libertinului, revizuind celebra serie a lui William Hogarth.

În 1989, în omagiu Revoluției Franceze, a expus la Arte Fiera di Bologna douăzeci de acuarele intitulate Istoria Marii Armate.

În 1990, scrie și ilustrează Waterloo, o bătălie imaginară.
Este din acest an prima expoziție personală la galeria Artesanterasmo din Milano, cu care
va colabora regulat timp de 15 ani, până la dispariția sa.